BUSUIOC ȘI PORTOCALĂ CU MIERE - 200 ml

Apicolscience

NOU
46.00 RON
Busuioc și Portocală cu miere - este un produs asociază trei ingrediente naturale excepționale: mierea de albine polifloră, busuiocul și portocalul. Busuiocul, prezent în acest preparat în doze mari, este foarte frecvent folosit în alimentație. De ce?Pentru că poate contribui la ameliorarea unor tulburări digestive, altfel complicat de tratat. Cel puțin aceasta sugerează studiile despre această plantă în raport cu dispepsia (1), dar și cu anumite tulburări metabolice (2).În plus, busuiocul – după cum o arată cercetările – poate avea o contribuție benefică în gestionarea tulburărilor de sănătate produse de microorganisme, cum ar fi fungii (3). Relația și tot o dată similitudinea, ca acțiune fiziologică, dintre busuioc și portocal este evidentă, dacă ne raportăm la relația acestor două plante cu sistemul nervos. Portocalul, de exemplu, este un stimulent al cortexului prefrontal (4), zonă care este în legătură cu procese cognitive, cum ar fi: discernământul, capacitatea de a face corelații și de a lua decizii.   Ingrediente Busuioc și Portocală cu miere:
  • Miere polifloră (bio): 239 g;
  • extracte hidrice 1:5 de:
    • Busuioc (Ocimum sanctum), părți aeriene: 5 g,
    • Portocală-dulce (Citrus sinensis), coajă: 5 g;
  • uleiuri esențiale de:
    • Portocală-dulce (Citrus sinensis): 0,8 g;
    • Busuioc (Ocimum basillicum): 0,15 g;
    • Mentă-dulce (Mentha viridis): 0,05 g.
   Acțiuni fiziologice Busuioc și Portocală cu miere:
  • contribuie la confortul digestiv;
  • susține digestia;
  • contribuie la buna funcționare a tractului urinar.
   Mod de utilizare: Câte 1-2 lingurițe, de 2 ori pe zi. După deschidere, a se păstra la frigider și a se consuma în maximum 30 zile.   Prezentare: Recipient de sticlă de 200 ml.Valori nutriționale / 100 grame: 320 kcal; 79,1 glucide totale   Precauții și contraindicații:Alergie la produsele apicole, intoleranță la fructoză, boli autoimune, tratamente imunomodulatoare, diabet.A se păstra bine închis, ferit de umiditate și căldură. A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici. A se consuma, de preferință, înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj. Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos. 

Produs notificat de Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului,

Notificare nr. AA 14098/16.09.2020

Referințe:
  1. „Efectul busuiocului contra dispepsiei funcționale: studiu dublu orb, controlat placebo”.; M. Rafieian-kopaei și K. Hosseini-asl; International Journal of Molecular Sciences, 2005.
  2. „Efectul inhibitor al extractului de frunze de Ocimum basilicum și Ocimum gratissimum asupra a două enzime-cheie implicate în OBEZITATE și HIPERTENSIUNE”.; E. A. Irondi et al.; J Intercult Ethnopharmacology, 2016.
  3. „Compoziția și activitatea antifungică a uleiului volatil de busuioc (Ocimum basilicum)”; N.H. El-Soud, et al.; Open Access Maced J Med Sci. 2015.
  4. „Efectul stimulării olfactive cu ulei de trandafir și PORTOCAL asupra ACTIVITĂȚII CORTEXULUI PREFRONTAL”.; M. Igarashi et al., Complement Ther Med. 2014.

Produse din acelasi brand

Nou

RESPIRATOR - 200 ml

Apicolscience

47.00 RON

Vezi detalii
Nou
-15%

LĂPTIȘOR DE MATCĂ ÎN MIERE 20% - 200 ml

Apicolscience

89.00 RON

75.65 RON

Vezi detalii
Nou
-15%

SOMN - 200 ml

Apicolscience

71.00 RON

60.35 RON

Vezi detalii
Nou

LĂPTIȘOR DE MATCĂ ÎN MIERE 30% – 200 ml

Apicolscience

111.00 RON

Vezi detalii
Nou
-17%

IMUNOFORTE - 200 ml

Apicolscience

51.00 RON

42.33 RON

Vezi detalii
Nou

FERTILITATE FEMEI - 200 ml

Apicolscience

90.00 RON

Vezi detalii
Nou
-15%

PROPOLIS ULTRA ÎN MIERE - 100 ml

Apicolscience

67.00 RON

56.95 RON

Vezi detalii
Nou

PROPOLIS ÎN MIERE - 100 ml

Apicolscience

45.00 RON

Vezi detalii
Nou

POLEN MEDITERANEAN ÎN MIERE - 200 ml

Apicolscience

72.00 RON

Nou

POLEN POLIFLOR ÎN MIERE - 200 ml

Apicolscience

70.00 RON

Vezi detalii
Nou
-20%

NEUROREVEN - 200 ml

Apicolscience

65.00 RON

52.00 RON

Vezi detalii
Nou
-9%

NEUROREVEN PLUS

Apicolscience

70.00 RON

63.70 RON

Vezi detalii

Produse similare

Nou

N-VIR 10 MAX săpun lichid – 200 ml

46.00 RON

Vezi detalii
Nou

ARNICĂ ulei de masaj – 200 ml

64.00 RON

Vezi detalii
Nou

PORTOCALĂ DULCE – ulei esențial integral – 10 ml

42.00 RON

Vezi detalii
Nou

BUSUIOC - ulei esențial integral – 10 ml

46.00 RON

Vezi detalii
Nou

RAW PORTOCALĂ DE VALENCIA – ulei esențial integral – 10 ml

47.00 RON

Vezi detalii
Nou

LIMFATIC-DREN ulei de masaj – 200 ml

64.00 RON

Vezi detalii
Nou

BUSUIOC FLORAL – ulei esențial integral – 10 ml

58.00 RON

Vezi detalii
Nou

BUSUIOC – ulei esențial integral – 5 ml

28.00 RON

Vezi detalii
Nou

PORTOCALĂ DULCE – ulei esențial integral – 5 ml

28.00 RON

Vezi detalii
Nou

BUSUIOC - ulei esențial integral – 10 ml

46.00 RON

Vezi detalii
Nou
-13%

Ulei de masaj RELAXARE cu jojoba – 200 ml

86.00 RON

74.82 RON

Vezi detalii
Nou
-14%

Ulei de masaj CAMFORAT – 200 ml

86.00 RON

73.96 RON

Vezi detalii